Compactoarele de gunoi: ce sunt şi la ce folosesc

Avantajele pe care le are un compactor de gunoi sunt nenumara, însă nu multă lume ştie despre existenţa sau modul de funcţionare al acestora. Pe lângă faptul că reduce volumul deşeurilor menajere şi, poate reduce costurile de transport al gunoiului sau reduce cantitatea de spaţiu utilizat pentru depozitarea deşeurilor, un compactor de gunoi este unul dintre instrumentele utilizate de om prietenoase cu mediul înconjurător. Există atât compactoare manuale cât şi compactoare automate.

Compactoare manuale de gunoi – utilizare

Funcţia principală a unui compactor manual este aceea de a comprima deşeurile depuse, făcându-le mai mici şi permiţând intrarea unei cantităţi mai mari de gunoi. Acestea sunt foarte versatile şi sunt concepute pentru a fi utilizate în mai multe locuri precum bucătării, restaurante, spitale, birouri etc.

Acestea pot fi utilizate pentru mai multe tipuri de materiale, inclusiv:

–   carton;

–   plastic;

–   conserve;

–   hârtie;

–   deşeuri organice;

–   polistiren etc.

Cum funcţionează compactoarele de gunoi?

Compactoarele de gunoi folosesc forţa pentru a reduce volumul de gunoi. Aceasta înseamnă că utilizatorii unui astfel de instrument fac mai puţine drumuri la coşul de gunoi dacă ale unul dintre modelele de compactoare existente pe piaţa dedicată. Diversele modele de compactoarele de gunoi existente pe piaţă au caracteristici similare, dar variază în ceea ce priveşte dimensiunea şi raportul de compactare. Dintre caracteristicile care sunt de luat în considerare în alegerea unui astfel de instrument pot fi amintite:

–   capacitatea şi forţa de compresie;

–   comenzi detaşabile ale butonului cheie pentru a preveni funcţionarea accidentală

–   senzori anti-blocaj şi înclinare;

–   sisteme de deschidere a barei de la picioare;

–   compartimente incorporate pentru deodorant sau filtre pentru cărbune pentru absorbţia mirosurilor;

–   izolaţie fonică;

–   comenzi ascunse;

–   role spate pentru instalare uşoară;

–   coşuri de gunoi inclinabile pentru înlocuirea mai uşoară a sacilor;

–   panouri frontale reversibile pentru a se potrivi decorului unde este acesta amplasat.

Fie că este ales un raport de compactare de 4:1, 5:1 sau 6:1, este important de reţinut că pungile de gunoi compactate vor fi mai grele decât pungile de gunoi tradiţionale. Prin urmare, este posibil să fie necesar ca alegerea pe care cineva o face la un moment dat să fie modificată sau ajustată în funcţie de nevoile personale.

Lasa un raspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Your email address will not be published.