Ce trebuie să știi despre aplicarea acidului azelaic pe piele

Ai auzit, cu siguranță, de acidul glicolic, acidul salicilic sau acidul lactic. Poate ai auzit și de acidul azelaic (un compus organic) și de beneficiile acestuia pentru piele. Despre acidul azelaic vorbim în acest articol: ce este și care este originea lui, care sunt cele mai importante beneficii pentru piele și care sunt cele mai importante efecte secundare și precauții.

 

Ce este acidul azelaic?

Cel mai simplu mod de a ști ce este acidul azelaic este de a-ți spune că este un compus organic care se regăsește în mod natural în grâu, orz și secara. De asemenea, este produs de anumite specii de drojdie care trăiesc pe pielea noastră. Deși acidul azelaic se găsește în variantă naturală, acesta poate fi produs și în mod industrial. Procesul de producție implică oxidarea acidului oleic sau a acidului linoleic, rezultând o pulbere albă, cristalină și solubilă în apă. În industria cosmetică și medicală, acidul azelaic se găsește sub formă de cremă sau gel (1). 

Originea acidului azelaic

Acidul azelaic a fost descoperit pentru prima dată de către un chimist german, dar a început să fie utilizat în dermatologie abia în anii ’80. De atunci, acidul azelaic a fost studiat și utilizat în diverse afecțiuni ale pielii. Datorită proprietăților sale antibacteriene, antiinflamatorii și keratolitice, acidul azelaic este utilizat în tratamentul mai multor afecțiuni ale pielii, precum acnee, rozacee, dermatita și psoriazis. Acidul azelaic ajută la reducerea inflamației, la exfolierea pielii și la inhibarea creșterii bacteriilor care pot cauza acnee.

Beneficiile acidului azelaic pentru piele

În general, acidul azelaic acționează asupra pielii prin:

  • curățarea porilor de bacteriile care pot provoca iritații sau erupții cutanate;
  • reducerea inflamației: astfel, acneea devine mai puțin vizibilă, roșie și iritată;
  • regenerarea celulelor: pielea se vindecă mai repede și cicatricile sunt reduse la minimum;

Unele persoane vor trebui să aplice acidul azelaic de două ori pe zi, dar acest lucru variază în funcție de instrucțiunile medicului. Iată în ce situații poate fi utilizat acidul azelaic:

  • pentru acnee: unele persoane folosesc azelaic pentru a trata cicatricile acneei. Acidul azelaic încurajează regenerarea celulelor, ceea ce reprezintă o modalitate de a reduce severitatea cicatricilor. De asemenea, acidul azelaic previne ceea ce este cunoscut sub numele de sinteza melaninei, capacitatea pielii de a produce pigmenți care pot varia tonul pielii. Sunt însă necesare mai multe cercetări pentru a înțelege pentru cine funcționează cel mai bine tratamentul cu acid azelaic și cât de eficient poate fi acesta.
  • pentru hiperpigmentare: după o erupție cutanată, inflamația poate duce la hiperpigmentare pe unele zone ale pielii. Acidul azelaic oprește popularea celulelor cutanate decolorate. Acidul azelaic este sigur și benefic pentru această utilizare.
  • pentru iluminarea pielii: utilizarea acidului azelaic pentru iluminarea pielii în zonele cu pete de piele datorate melaninei s-a dovedit eficientă.
  • pentru rozacee: acidul azelaic poate reduce inflamația, ceea ce îl face un tratament eficient pentru simptomele rozaceei. Gelul de acid azelaic poate îmbunătăți în mod continuu aspectul umflăturilor și al vaselor de sânge vizibile cauzat de rozacee.

Acidul azelaic poate fi utilizat sub formă de gel, spumă sau cremă. Toate formele au aceleași instrucțiuni pentru utilizare:

  • spală bine zona afectată cu apă călduță și usuc-o. Folosește un detergent sau un săpun blând pentru a te asigura că zona este curată.
  • spălă-te pe mâini înainte de a aplica medicamentul.
  • aplică o cantitate mică de medicament pe zona afectată și las-o să se usuce complet.
  • după ce zona s-a uscat, poți aplica produsele cosmetice. Nu este nevoie să acoperi sau să bandajezi pielea.
  • evită să folosești substanțe astringente sau produse de curățare în profunzime în timp ce folosești acid azelaic.
  • aplică acidul azelaic pe piele seara, înainte de culcare, deoarece poate avea un efect de uscare.
  • în funcție de starea pielii și de recomandarea dermatologului, acidul azelaic poate fi folosit o dată sau de două ori pe zi. Este important să vezi cum răspunde pielea la tratament, apoi doza poate fi ajustată în funcție de necesități. De asemenea, poți începe tratamentul cu o concentrație mai mică de acid azelaic (de exemplu, 10%) și apoi să o crești treptat, în funcție de toleranța pielii.


Este important să consulți întotdeauna un dermatolog înainte de a utiliza acid azelaic și să urmezi recomandările acestuia. Fiecare persoană are nevoi și toleranțe diferite, iar un specialist în domeniul dermatologiei poate oferi sfaturi personalizate și sigure pentru utilizarea acestei substanțe.

Efecte secundare ale acidului azelaic

Acidul azelaic poate provoca efecte secundare, inclusiv:

  • arsuri sau furnicături pe piele;
  • descuamarea pielii la locul de aplicare;
  • uscăciunea sau roșeața pielii.

Efectele secundare mai puțin frecvente includ:

  • bășicarea sau descuamarea pielii;
  • iritație și umflături;
  • senzație de apăsare sau durere la nivelul articulațiilor;
  • urticarie și mâncărime;
  • febră;
  • dificultăți de respirație.

Dacă prezinți oricare dintre aceste reacții adverse, nu mai utiliza acidul azelaic și consultă medicul. 

Important de reținut

  • Este întotdeauna important să folosești produse cu factor de protecție solară când ieși afară, mai ales atunci când folosești acidul azelaic. Motivul este acela că acidul azelaic face ca pielea să fie mai sensibilă și mai predispusă la acțiunea razelor ultraviolete.
  • Acidul azelaic acționează mai delicat decât acidul alfa hidroxi, acidul glicolic și acidul salicilic. În timp ce acești acizi sunt suficient de puternici pentru a fi folosiți singuri în peelingurile chimice, acidul azelaic nu este. Acest lucru înseamnă că, deși este mai puțin probabil ca acidul azelaic să irite pielea, trebuie, de asemenea, să fie folosit în mod constant și să i se acorde timp pentru a-și face efectul.
  • Rezultatele tratamentului cu acid azelaic ar putea să nu fie evidente imediat, dar acest ingredient este eficient pe termen mediu.

La ce să fii atent când utilizezi acidul azelaic

Sunt câteva aspecte la care trebuie să fii atent atunci când folosești acidul azelaic:

  • nu folosi acidul azelaic în cazul copiilor decât dacă medicul dermatolog recomandă. Nu există studii privind efectele acidului azelaic asupra copiilor sub 12 ani.
  • de asemenea, nu există studii privind folosirea acidului azelaic în timpul sarcinii și alăptării. Organismul ar trebui să absoarbă doar o cantitate mică din acidul azelaic, prin urmare ar trebui să fie sigur, dar este recomandat să discuți cu medicul.
  • spuma acidului azelaic poate lua foc, așa că trebuie să eviți focul, flăcările și fumatul imediat după ce îl aplici pe piele.
  • unele alimente și băuturi ar putea să înroșească pielea în timp ce folosești gelul de acid azelaic. Se recomandă să eviți în perioada aplicării alimente picante, băuturi fierbinți (cafeaua și ceaiul), alcoolul.

În consecință, acidul azelaic este un acid natural care este mai blând decât alți acizi considerați mai populari și care sunt folosiți pentru tratarea acneei. În timp ce rezultatele tratamentului cu acid azelaic ar putea să nu fie evidente imediat, se crede că acest ingredient este eficient, iar medicii îl pot recomanda în cazul unor afecțiuni dermatologice. Acneea, tonusul neuniform al pielii, rozaceea și afecțiunile inflamatorii ale pielii s-au dovedit a fi tratate eficient cu acid azelaic. La fel ca în cazul oricărui medicament, chiar și al celor aplicate extern, este indicat să urmezi instrucțiunile de dozare și aplicare oferite de medic.