Averea lui Cristi Borcea

Cristi Borcea (52 de ani) face parte dintre cele mai pitorești personaje publice din țara noastră. Investitor în fotbal, om de afaceri de succes care s-a clasat mai tot timpul în topul celor mai bogați români, lui Borcea i-a plăcut mai mereu să se dea în spectacol.

  • Fie că vorbim despre atitudinea manifestată în calitate de investitor la Dinamo sau de relațiile sale amoroase din care au rezultat 9 copii (cu 4 soții), Cristi Borcea a ținut de multe ori prima pagină a ziarelor de scandal.

Și pentru ca tabloul să fie complet, din CV-ul fostului acționar și președinte executiv al clubului Dinamo București nu lipsește nici condamnarea la închisoare. Borcea a avut de executat o pedeapsă de 7 ani și 6 luni (în dosarul transferurilor de jucători), din care a stat închis 5 ani și o lună.

Ironic sau nu, în perioada de detenție afacerile lui au mers și mai bine, aducându-i mai mulți bani.

  • În 2020, Conform TOP 300 Capital, Cristi Borcea ocupa locul 9 în topul românilor implicați în sport, cu o avere estimată la 82 de milioane de euro.

Pe parcursul vieții, fostul acționar al clubului Dinamo și-a investit banii în afaceri care mai de care mai profitabile, de la saloane de înfrumusețare, până la ștranduri, hoteluri restaurante și săli de evenimente, până la blocuri rezidențiale în construcție.

Cristi Borcea și afacerile cu GPL

Cristi Borcea este implicat de ani de zile în afaceri cu gaz lichefiat, pe care le derulează prin mai multe firme deținute de el sau de rude și apropiați.

  • Cea mai importantă dintre firmele din acest domeniu este Compania Gaspeco L&D, controlată de Elena Borcea, mama omului de afaceri.

Gaspeco L&D a fost divizia de gaz petrolier lichefiat (GPL) a OMV Petrom până în 2012 când a fost cumpărată de Borcea.

Gaspeco L&D derulează operațiuni de comercializare Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) pe zona de îmbuteliere și distribuție GPL în butelii, distribuție GPL vrac, distribuție GPL Auto și comercializarea de GPL cu ridicata.

Compania este deținută în proporție de 49% de Elena Borcea, mama lui Cristi Borcea, fost finanțator al echipei de fotbal Dinamo, iar un pachet de alte 49% din acțiuni este deținut de George Corneliu Gâdoiu, un apropiat al lui Borcea.

În plus, omul de afaceri deținea o reţea de zeci de staţii de alimentare cu GPL. 

Potrivit Ziarului Financiar, în 2020, Compania Gaspeco L&D a achiziţionat Panebo Gaz, deținută de un fost partener de afaceri al lui Borcea. Panebo Gaz din Giurgiu avea la acel moment afaceri de 52 mil. lei.

  • În 2017, GPL Gaspeco L&D a avut 450 de milioane de lei cifră de afaceri, adică 100 de milioane de euro.

Hoteluri la malul mării

În 2021, potrivit playtech.ro, Cristi Borcea se mândrea că afacerile sale de pe litoral merg foarte bine. Fostul acționar al echipei din Ștefan cel Mare deține un hotel în Mamaia și un altul în Olimp. 

  • „S-au făcut investiții masive în Olimp, și eu am băgat peste 7 milioane de euro în hotel. Sunt discuții să se refacă faleza, sper cât mai repede. Iar atunci Olimpul va fi la nivelul Coastei de Aur sau a stațiunilor din Italia, din Croația. Olimpul a fost perla litoralului românesc”, a precizat Cristi Borcea anul trecut.

Ansamblu rezidențial în Constanța, pe numele fiului cel mare

Băiatul cel mare al lui Cristi Borcea, Patrick (24 de ani) deține 50% din acțiunile unei firme de imobiliare care va construi 384 de apartamente într-un ansamblu rezidențial la malul mării.

  • Potrivit bzi.ro, fiul omului de afaceri a investit peste 20 de milioane de euro în zona de sud a orașului Constanța.

Primele 192 de apartamente ar trebui să fie gata în luna septembrie a acestui an, iar celelalte, tot 192 la număr, vor fi gata în mai 2023, conform planului.

Și-a vândut penthouse-ul din Miami cu 1,9 milioane de dolari

În 2020, Borcea își vindea apartamentul din Miami, cu vedere la ocean cu prețul de 1,9 milioane dolari, cu 13,6% mai puțin decât apărea pe antecontractul încheiat cu 3 săptămâni înainte. Inițial, prețul fusese stabilit la 2,2 milioane dolari, scria wowbiz.ro.

Cumpărătorul a fost CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de produse farmaceutice din lume.

  • Potrivit wowbiz.ro, apartamentul din Miami se află într-un bloc de lux, pe malul oceanului, are un living, trei dormitoare și patru băi și măsoară aproximativ 300 mp. Numai impozitul pentru acest apartament ajunge la 35.000 de dolari pe an.

Penthouse-ul din Miami fusese cumpărat de Borcea în 2011, cu 1,45 milioane dolari, ceea ce înseamnă că omul de afaceri a obținut un profit de aproape o jumătate de milion de dolari.

Hotel de lux vândut pe 1 milion de euro

Tot în 2020, Cristi Borcea a vândut și hotelul pe care familia lui l-a deținut la Botoșani. Acesta era administrat de prima soție a milionarului, Mihaela Borcea, și a ajuns în posesia unui afacerist din zona Moldovei, scria tot wowbiz.ro.

  • Prețul de achiziție nu a fost făcut public, însă se pare că acesta a depășit un milion de euro.   

Cristi Borcea a ieșit din închisoare mai bogat decât a intrat

Potrivit libertatea.ro, în primii 4 ani cât a stat întemnițat pentru înșelăciune, evaziune și spălare de bani, firma GPL Gaspeco L&D controlată de Cristi Borcea a avut vânzări de 350 de milioane de euro și profit de 60 de milioane de euro.

  • Altfel spus, Borcea a reușit să conducă afacerile din penitenciar astfel încât acestea să iasă pe plus: a îmbuteliat și a comercializat gaz petrolier lichefiat în valoare de 1,8 miliarde de lei noi!

Ironia face ca omul de afaceri să fi vândut gaz lichefiat inclusiv Penitenciarului Poarta Albă, unde a fost închis.

Pentru GPL Gaspeco L&D anii în care Borcea s-a aflat în pușcărie au fost cei mai buni de când omul de afaceri şi partenerul său Gâdoiu au cumpărat divizia de GPL a OMV Petrom, în 2012.

Principiul lui Borcea: nicio soție nu are proprietăți pe numele ei

Deși are grijă de toți cei 9 copii ai săi și de mamele lor, Cristi Borcea nu are încredere să lase pe numele niciunei femei afacerile și proprietățile sale. Cu o singură excepție: mama sa.

  • „Mama este singura femeie în care am încredere totală și toate (n.r. bunurile) sunt la mama. Soțiile nu au niciuna nimic pe numele ei. Mihaela a avut casa care e acum pe numele copiilor, Alina, o vilă care e pe numele copiilor. Toți ceilalți copii au case, apartamente, cele mai bune condiții, dar femeile, ca să nu o ia razna, nu trebuie să aibă nimic pe numele lor. Lasă, să aibă copiii!”, a declarat dinamovistul pentru digisport.ro.

Afaceri imobiliare în stadiu de proiect

După ieșirea din închisoare, în 2019, Cristi Borcea s-a implicat în afaceri imobiliare.

  • Anul trecut, profit.ro scria că Borcea și Gigi Nețoiu pregătesc construcția  unui ansamblu rezidențial cu patru subsoluri și 9 etaje, cu peste 100 de apartamente în complexul „Doi Cocoși“, restaurant situat în zona de nord a Capitalei.

În plus, familia Borcea, alături de impresarul Marcel Avram, celebru pentru organizarea concertului Michael Jackson în România, așteptau anul trecut avizarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru un ansamblu rezidențial cu 5 blocuri, a câte 14 etaje fiecare, ce vin în continuarea celui pregătit de Cordia și care întregesc fosta bază sportivă și de agrement Tei-Toboc.

Cum a început să facă Borcea bani

Când a ajuns la Dinamo, după 1989, Cristi Borcea nu absolvise liceul, iar examenul de Bac l-a prins în funcția de director de marketing a clubului. A obținut diploma de Bacalaureat la 26 de ani și abia prin 2010 a încheiat studiile superioare după ce a urmat cursurile Facultății de Management Turistic din cadrul Universității Bioterra.

A mărturisit că nu a avut timp de școală pentru că a făcut bani.

  • „Am preferat să mă angajez gestionar la butelii. Era tentant, rămâneam cu câte 50.000 lei pe zi (!) pe vremea comuniștilor. Nu mi-a fost rușine cu munca de jos, n-am dat în cap pentru bani”, a explicat Borcea. 

Un concetățean de-al său din Valea Boului povestea în revista Maxim că „Borcea venea zilnic la centrul de butelii din sat și ieșea încărcat ca un măgăruș: o butelie pe grătarul din față al bicicletei, alta pe cel din spate, una între picioare, pe cadru, alta în spinare, legată cu niște curele, iar alta – buclucașă – în brațe”.

  • Cristi Borcea mărturisea că la Revoluție avea 600.000 de lei, și obișnuia să își ascundă banii în portiera mașinii personale, deoarece se temea să țină o sumă atât de mare de bani în propria casă.

În 1989, 1 dolar putea fi cumpărat cu 35 de lei, asta înseamnă că Borcea avea aproximativ 17.000 de dolari.

„L-a dus mintea să facă bani, era diabolic de la 15 ani”

O altă poveste cu Cristi Borcea, înainte de 1989 demonstrează spiritul antreprenorial pe care acesta îl avea încă de mic.

  • Emil Ursu, unul dintre prietenii apropiați de-ai lui Cristi Borcea și fost antrenor la Dinamo 2, a povestit pentru gsp.ro, că fostul finanțator al clubului din Ștefan cel Mare câștiga chiar și 1000 de lei pe seară când avea doar 15 ani.

„L-a dus mintea să facă bani, era diabolic de la vârstă aia. Eu am primit apartament în Tei, s-a mutat apoi și fratele meu la București și l-am luat la mine. Aveam video, televizor color, care pe vremea aia nu prea existau. Cristi venea nonstop la mine. La 15 ani lua video-ul și televizorul color și difuza filme prin blocuri. Câștiga între 700 și 1000 de lei pe seară. Pleca cu ele sau îi chema pe alții la noi, se descurca”, a spus Ursu, la GSP Live.

A ajuns la Dinamo cerând să fie șoferul lui Cornel Dinu

În 1990, Cristi Borcea  avea 20 de ani şi încă visa să devină fotbalist. După ce a renunțat, în 1995, el intra în anturajul clubului Dinamo. Fostul mare fotbalist dinamovist Cornel Ţălnar își amintește cum a reușit să ajungă Borcea în staful clubului din Ștefan cel Mare.

  • „În 1995 m-a rugat să fac tot ce depinde de mine ca să-l aduc la Dinamo. Îi zic: „Păi, ce să faci la club?”. Mi-a spus: „Nu contează. Să fiu șoferul lui Dinu, să fiu aghiotantul lui”. L-am adus și l-am predat lui Dinu. El l-a înregimentat și după două- trei luni l-a făcut director de marketing”, a declarat Cornel Ţălnar pentru ProSport.

Lasa un raspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Your email address will not be published.