Lăudat de unii, contestat de alții, Raed Arafat este unul dintre cele mai importante persoane din România.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne, funcție cu rang de secretat de stat, Arafat a avu un rol esențial în timpul pandemiei de coronavirus.
- Dincolo de acuzațiile care i s-au adus de-a lungul timpului, că ar fi susținut de Servicii și că nu a demisionat în urma tragediilor din Apuseni, de la Techirghiol și de la Colectiv (unde a fost coordonatorul operațiunilor de salvare), Raed Arafat are meritul de a pune bazele, în septembrie 1990, Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureș, devenit mai târziu serviciul medical național de intervenție rapidă.
La fel ca toate persoanele cu funcții publice, Arafat și-a făcut publică declarația de avere.
Cum arată declarația de avere a lui Raed Arafat
Conform celei mai recente declarații de avere, publicată în 2021, Raed Arafat deține un apartament de 80 de metri pătrați, în județul Ilfov, și 35% din casa părintească ce se află în Palestina.
- De asemenea, are 6 conturi. Trei dintre acestea sunt neutilizate: unul la Raiffeisen, unul la Banca Transilvania și unul la ING.
- Conturile utilizate sunt următoarele: un cont la ING, deschis în 2005, cu 50.313 RON, alt cont la ING, deschis tot în 2005, cu 17.060 Euro și un al treilea cont la ING, deschis în 2012, cu 16.201 RON.
La capitolul venituri realizate, declarația de avere arată că Arafat încasează de la Ministerul Afacerilor Interne un salariu de 129.792 lei.
- În plus, de la Universitatea Babeș Boliay din Cluj Napoca Arafat primește un venit anual de 1.826 lei în calitate de lector și 3.657 lei de la Universitatea București, în calitate de profesor asociat: În plus, de la ASE, unde este profesor, acesta mai primește un venit anual de 684 lei.
- În total, în anul 2020, Raed Arafat a obținut venituri de 135.959 lei, adică 11.329 lei pe lună (2.290 de euro).
Fabrica de săpun din Palestina, transformată în muzeu
Șeful DSU și fondatorul SMURD are un frate și o soră. Conform huff.ro, mama lui Raed Arafat are 84 de ani și trăiește într-o vilă de lux din orașul Nablus din Palestina.
Vila în care locuiește mama lui Arafat este cea trecută în declarația de avere. Familia Arafat deține multe afaceri imobiliare și o fostă fabrică de săpun, transformată ulterior în muzeu.
Cele mai citite articole
Fabrica de săpun nu mai funcționează de mai bine de 70 de ani, însă tatăl lui Raed Arafat, Daud Arafat, a ținut neapărat să facă din această fabrică un muzeu.
Salariul de la MAI s-a dublat în trei ani
Potrivit unei analize realizate de jurnaliștii de la newsweek.ro pe baza declarațiilor de avere anuale, statul român i-a crescut salariul lui Raed Arafat, dublându-l față de anul tragediei de la Colectiv, 2015. Reamintim că Arafat a fost indicat de rudele și apropiați ai victimelor de la Colectiv drept unul dintre principalii vinovați pentru tragedie, acesta fiind coordonatorul operațiunilor de salvare.
Potrivit declarației sale de avere din 2015, Raed Arafat a câștigat (pe anul 2014) de la Ministerul de Interne suma de 61.500 de lei. În declarația de avere din 2017, Raed Arafat a câștigat, de la Ministerul de Interne, suma de 76.167 de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 25%.
- În declarația de avere din 2018, jurnaliștii de la News Week arată că Raed Arafat a câștigat de la Ministerul de Interne suma de 114.120 de lei. Asta înseamnă că față de 2015 creșterea a fost de aproximativ 53.000 de lei, salariul lui Arafat dublându-se.
Cine este Raed Arafat, palestinianul venit să studieze în România
Raed Arafat s-a născut pe 24 mai 1964 în Damasc, capitala Siriei, dar a copilărit în Nablus, Palestina, într-o familie foarte înstărită, care a avut nenumărate afaceri de-a lungul timpului (cu haine, fabrică de săpun, fabrică de difuzoare etc).
- Potrivit dcnews.ro, familia lui Raed Arafat face parte din categoria negustorilor educați, care au învățat la universități de prestigiu, printre care se numără Harvard sau Cambridge.
Cu toate că părinții se așteptau ca Raed să preia afacerile familiei, acesta avea să-și urmeze pasiunea pentru medicina de urgență, pe care a descoperit-o încă din copilărie, pe când avea doar 14 ani.
- În anii 70, în orașul natal Nablus, creează o echipă de prim ajutor formată din colegii de clasă pe care o instruiește și o coordonează.
„Și-a dorit asta încă din copilărie. În timpul taberelor de vară lua iepuri pe care-i diseca și le explica prietenilor despre organele interne. Profund întristat a fost Daud Arafat (tatăl lui Raed), care, ca o ironie a sorții, în tinerețe a lucrat ca șofer pe o ambulanță”, a declarat pentr DC News vărul lui Raed Arafat.
- Raed Arafat sosește în România în 1981 la vârsta de 16 ani pentru a studia Medicina. Studiază limba română la Pitești, iar mai apoi urmează cursurile Facultății de Medicină din Cluj-Napoca și se specializează la Târgu Mureș și Cluj-Napoca pe Anestezie Terapie Intensivă.
În România, Arafat a fost decorat, în 2003, de către președintele Ion Iliescu, cu Ordinul National „Pentru Merit” în gradul de Cavaler pentru întreaga activitate științifică și de cercetare, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informației și comunicațiilor în România.
În 2005, Raed Arafat este decorat de către președintele Traian Băsescu cu Ordinul National „Pentru Merit” în grad de Ofițer, pentru eforturile depuse în salvarea oamenilor la inundații și pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieților a numeroși români.