„Spionii” din Irak s-au intors acasa

Adrian Ganceanu la sosire pe Aeroportul din Cluj (MP3, 3022 kB)    Descarca ”     Asculta „
Sosirea celor doi in Romania nu a spulberat misterul privind data eliberarii si motivul pentru care cei doi au stat inchisi. La sosirea pe Aeroportul din Cluj Napoca, Adrian Ganceanu a refuzat sa dea detalii despre momentul arestarii, spunand ca va vorbi mai tarziu despre acest lucru. El a confirmat faptul ca a fost sunat de presedintele Traian Basescu, imediat dupa momentul eliberarii.Tanarul a adaugat ca americanii l-au tratat corect si a fost anchetat de mai multi ofiteri americani.

„Daca nu existau consulatul si armata romana, noi inca eram acolo”, a spus Ganceanu.

Intrebat de un ziarist cum se foloseste rindeaua, longitudinal sau transversal, Ganceanu a raspuns: „Poftim, de ce?”. Ziaristul l-a intrebat daca este tamplar, la care acesta a spus: Da, exact”, dupa care ziaristul a insistat cu intrebarea privind folosirea rindelei, Ganceanu raspunzand: „Longitudinal, nu?”. De asemenea, el a explicat ca le-a urat colegilor sai Craciun fericit si un an nou fericit, explicand ca a facut acum urarile pentru ca de Sarbatori nu a fost langa acestia.

Barbatul, aflat la Toplita, a spus ca intentioneaza sa actioneze in instanta firma angajatoare din Romania, despre care sustine ca nu l-a instruit ce anume are voie sa faca in baza americana si ce nu ii este permis. El a spus ca regreta ca a facut poze in baza militara americana si ca ii pare foarte rau ca ministrul de Externe, Razvan Ungureanu, a fost demis din cauza situatiei create.

Ganceanu a mai spus ca nu se va mai intoarce niciodata in Irak dupa aceasta experienta.

Nelu Ilie, confuz in declaratii

Nelu Ilie (foto), cel de-al doilea muncitor roman arestat in Irak, a sosit in tara fara a sti cu exactitate ziua in care a fost eliberat, daca era zi sau noapte, ce a filmat in baza in care lucra, ce are in bagaje si ce probe a avut de trecut pentru a obtine slujba din Irak.

La sosirea pe Baza Aeriana 90 de la Otopeni, Nelu Ilie a declarat ca a fost eliberat intr-o zi de marti si ca la momentul eliberarii „era seara”. Dupa ce a sustinut acest lucru de mai multe ori, avand de fiecare data rezerve asupra exactitatii informatiei, a fost ajutat de jurnalisti sa-si aminteasca ca a fost eliberat intr-o zi de vineri si ca, de fapt, joi seara „a fost anuntat de eliberare” si a fost mutat „intr-un loc izolat”. „Pana nu ma uit pe biletul de iesire din spital nu pot sa spun cu exactitate in ce zi am fost eliberat”, a spus Ilie. El a tinut sa precizeze de mai multe ori ca nu are nici o legatura cu vreun serviciu secret si ca nu cunoaste nici un ofiter din astfel de institutii. „Sunt un om simplu care am mers in Irak pentru a castiga bani cu care sa-mi ajut familia”, a mai spus Ilie, precizand ca a castigat cate o mie de dolari pentru fiecare luna de munca in baza militara din Irak si ca banii i-au fost inapoiati integral la momentul eliberarii.

Nelu Ilie a fost in mai multe randuri iritat de intrebarile jurnalistilor referitoare la relatiile sale cu familia, subliniind ca a cerut insistent familiei ca nimeni sa nu vina sa-l astepte la aeroport.

In mai multe randuri, Ilie si-a exprimat compasiunea pentru faptul ca incidentul al carui erou a fost a dus la demisia ministrului de Externe Mihai Razvan Ungureanu, insa a repetat si faptul ca nu el este vinovat.

Ilie a mai spus ca nu a facut niciodata in viata politica si ca nu-l intereseaza acest domeniu. Le-a reprosat insa jurnalistilor faptul ca speculatiile referitoare la apartenenta lor la un serviciu de spionaj i-ar fi putut costa enorm.

Micaela Ghita

Micaela Ghita

Sunt Micaela Ghita, am 41 de ani si profesez ca si corespondent international. Am absolvit Facultatea de Jurnalism si am transmis de la evenimente majore din strainatate, acoperind subiecte politice, economice si sociale. Experienta mea include interviuri cu lideri internationali, relatari din zone de conflict si reportaje speciale pentru posturi de televiziune si presa online. Munca mea presupune adaptabilitate, curaj si capacitatea de a reda realitatea din teren intr-un mod obiectiv si bine documentat.

In timpul liber, imi place sa citesc presa straina, sa invat limbi noi si sa calatoresc pentru a descoperi culturi diferite. Cred ca un corespondent international trebuie sa fie mereu conectat la lumea din jur si sa aiba deschiderea de a intelege diverse perspective, pentru a oferi publicului o imagine completa si echilibrata a evenimentelor globale.

Articole: 39

Parteneri Romania