Mod de folosire în siguranţă a unei butelii pe gaz

Folosirea în siguranță a unei butelii pe gaz este foarte importantă atunci când racordarea la rețeaua de gaze nu reprezintă o opțiune, iar oamenii sunt nevoiți fie să se încălzească, fie să își prepare hrana cu o astfel de soluție. Dacă nu este folosită în mod corespunzător, butelia pe gaz poate deveni o adevărată bombă cu ceas și poate fi extrem de periculoasă provocând atât daune materiale, cât și pierderi de vieți omenești. 

Riscurile folosirii unei butelii cu gaz

Înainte de anul 1989, butelia cu gaz era în România un accesoriu indispensabil din orice gospodărie, fiind o metodă alternativă atât pentru gătit, cât și pentru încălzitul locuinței. În România secolului 21 încă sunt foarte mulți oameni care folosesc buteliile ca și singură sursă de gaze atât pentru a prepara hrana, cât și pentru a încălzi locuința. 

Oamenii au început să adopte această opțiune fără sa țină cont de pericolele la care se expun, care sunt mult mai mari. În timp ce multe locuințe sunt încălzite de clasicele butelii cu butan, buteliile cu propan au o aplicare mult mai vastă în domeniul industriei. Atât butanul, cât și propanul sunt folosite pentru a alimenta numeroase arzătoare special concepute pentru camping și nu numai. 

Din păcate, folosirea necorespunzătoare a acestui dispozitiv poate cauza o explozie ale cărui urmări pot include pagube materiale și pierderi de vieți omenești.

Măsuri de siguranță la folosire a unei centrale termice GPL

În ceea ce privește folosirea unei centrale termice GPL pentru casă, improvizațiile realizate în acest domeniu sunt foarte periculoase, de aceea utilizatorii care sunt tentați de o astfel de soluție trebuie să apeleze la specialiștii care să realizeze partea de instalație necesare alimentării, în caz contrar se pot produce explozii cu efecte devastatoare.

Este foarte important ca la folosirea buteliilor cu gaz fie pentru centrale termice fie pentru gătit sau pentru încălzirea locuinței pur și simplu, să nu se zdruncine, să nu se răstoarne niciodată butelia cu gaz în speranța că aceasta va mai funcționa încă o perioadă de timp. Astfel utilizatorii nu fac altceva decât să elibereze un gaz numit pentan ce se găsește în interior pe lângă butan și propan, care poate ataca în timp valvele instalații cauzând scurgeri.

Cum se încarcă butelia GPL în mod corespunzător 

Pentru a încălca încărca o butelie GPL în mod corespunzător este important ca utilizatorii să meargă la o stație specială de încărcare sau să solicite încărcarea la domiciliu de către o firmă specializată. 

Cele mai citite articole

Întregul proces se va realiza în condiții foarte bune în camere bine aerisite iar buteliile sunt ferite de razele soarelui și de alte surse de căldură sau de scântei. Este important de știut faptul că încărcarea buteliei de aragaz la o stație GPL auto nu numai că este ilegală, ci este și periculoasă, pentru că în aceste încărcări repetate etanșeitatea buteliilor nu va fi verificată, existând riscul mare de explozie sau intoxicație cu gaze. 

Cum se testează butelia 

La fel ca și încărcarea, testarea unei butelii se realizează numai de către personal autorizat al centrelor specializate. Este important de știut că o butelie nu se testează niciodată cu foc sau cu flacără deschisă, ci doar cu soluții speciale sau cu apă și săpun. 

În cazul în care există un miros persistent de gaze naturale, atunci există o reală problemă ce trebuie rezolvată în cel mai scurt timp. Pentru a realiza testarea buteliei în mod corespunzător, se va verifica etanșeitatea recipientului precum și rezistența acestuia și nivelul de uzură. 

O butelie bună nu trebuie să prezinte deformări, fisuri și nici urmă de coroziune, în caz contrar va fi scoasă din uz.

De asemenea, este foarte important să nu o fi folosită butelia dacă aceasta nu este dotată cu un regulator de presiune, cu un ceas de butelie sau dacă acest dispozitiv prezintă defecțiuni sau este desigilat. 

Butelia se va depozita departe de surse de căldură, doar în poziție verticală, nu se va spăla cu substanțe corozive și înainte de aprinderea buteliei trebuie verificat dacă robinetul este oprit. 

Metoda corectă de verificare acasă a etanșeității buteliei se face cu o spumă din apă și săpun sau detergent și care cu un burete se aplică la îmbinarea dintre recipient și robinet în cazul în care sunt scăpări de gaze se vor crea bule.

Cele mai citite articole