Ce faci când îți pierzi motivația la locul de muncă?

Este de la sine înțeles că motivația este cheia întregii evoluții omenești, fiind impulsul care îi stimulează pe oameni în efectuarea unor demersuri în viața lor profesională și totodată care justifică orice efort depus.

Motivația se află în spatele oricărui succes. Obținerea unei reușite în orice domeniu de activitate generează:

  • Aprecierea superiorilor, a colegilor și a subordonaților tăi;
  • Efecte de împlinire și satisfacție la nivelul vieții tale profesionale și personale;

Fiecare om își dorește să facă parte dintr-un demers plin de sens, în care să simtă că aduce o contribuție la bunăstarea celor din jur și la propria împlinire. Libertatea de a exterioriza trăirile și bucuria de a împărtăși idei și experiențe pot fi semne ale nivelului de motivație al unei persoane, reflectând în esență dorința și speranța acesteia.

În acest context, maniera în care privești motivația va stabili nivelul tău de încredere cu tine însuți, acest lucru influențând orice direcție sau decizie vei adopta atât în plan profesional, cât și în cel personal.

Care sunt semnele lipsei de motivație în activitățile profesionale?

Lipsa de motivație se prezintă sub mai multe forme, cele mai multe provocând schimbări nu doar la nivel de individ, ci și la nivel relațional sau organizațional. 

De cele mai multe ori un eșec sau o supărare este factorul declanșator al schimbării, fiind cel care îți induce anumite emoții și îți schimbă perspectiva într-o manieră negativă. 

Lipsa motivației poate să se concretizeze în:

  • Un nivel scăzut de productivitate;
  • Schimbări la nivelul comportamentului și a stării de spirit;
  • Lipsa interesului pentru a învăța lucruri noi;
  • Pierderea încrederii în sine și lipsa asumării;

Aceste semne odată apărute sunt dificil de gestionat, fapt pentru care este nevoie de regăsirea sinelui personale și redefinirea obiectivelor în vederea depășirii acestui blocaj.

Cum îți poți recăpăta motivația interioară?

În primul rând fii rațional și optimist. Rațiunea joacă un rol primordial în împiedicarea emoțiilor să acapareze subconștientul și să afecteze claritatea în gândire. Nu te lăsa condus de sentimentele negative și rămâi încrezător și forțele tale. 

Important este să îți analizezi obiectivele stabilite pe toate planurile, mai ales în situația în care comportamentul tău are un impact major asupra motivației oamenilor cu care interacționezi.

Totodată, de mare ajutor în recăpătarea motivației sunt sesiunile de coaching. Ce este coaching-ul

Este abordarea cea mai eficientă prin care îți descoperi valorile și convingerile care stau în spatele lipsei tale de motivație. Prin intermediul unor discuții profunde și întrebări concrete pe fondul acestor trăiri interioare purtate cu un coach îți poți recăpăta forța necesară pentru a te mobiliza și a-ți stabili singur direcțiile de acțiune. 

În esență, aceste sesiuni te vor învăța să îți menții un nivel optim de motivație și de încredere în demersurile tale de atingere a obiectivelor profesionale și personale.

În concluzie, motivația este motorul care ne pune în mișcare și ne ghidează în atingerea performanței. 

Lasa un raspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Your email address will not be published.